Cum se scrie o simfonie?

Se ia o Mare de tăcere,
Şi de vântoase-un florilegiu,
Zefirul naşte un arpegiu,
Din vălurele pasagere,

Un vânticel mai răsărit,
Tăcerii faţa o preface,
Din valuri ceva mai vivace,
Într-un alegro-nsufleţit...

Apare-apoi, ca din senin,
O ditirambică furtună,
Ce din tăcere face strună,
Smulgând al valului suspin,

Apoi din nou bat alizee,
Şi fruntea Mării-i descreţită,
Tăcerea toarce liniştită,
Din valuri mici, o melopee...

Dar vijelia iar s-abate,
Într-un fortissimo sonor,
Ce umple-al liniştii decor,
Cu valuri mari şi înspumate...

Tăcerea ţăndări se fărâmă,
Un clocot este Marea toată,
Vuieşte-a sunetelor gloată,
Şi munţii parcă se dărâmă...

Din tobe tunete răsună,
Tăcerea fierbe în delir,
Dar brusc, un fantomatic fir,
De pe meşteşugită strună,

Tăcerea Mării o preface,
În dulce melos liniştit,
Din nou e valul potolit,
Şi fir de adiere tace...

E acalmia ce vesteşte,
Vârtejul ultimului val,
Prelungi acorduri de final,
Şi simfonia se sfârşeşte...

Pe Mare vântul nu mai bate,
O clipă liniştea-i deplină,
Dar curmă starea cea divină,
Aplauzele meritate...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!