Surâsuri migdalate

Am uitat de mult cum araţi,
ultima oară-nu-mi mai amintesc când şi de ce-
te-am aşezat pe tine, iubire
în camera amintirilor roz,
mi-ai zâmbit....
peste noapte surâsuri migdalate
ţi-au atârnat o clipă de pleoape.
Credeam c-ai să m-aştepţi să revin,
să te iau de mână şi să renastem departe.
Acum... e târziu... prea târziu,
camera roz e pustie... tu nu eşti.
Am deschis alte uşi, alte fereşti,
tu nu eşti...
În camera albă
ninge cu flori de cais
peste amintirile mele moarte demult...
tu nu eşti.
În camera verde e linişte...
încolteste o noua amintire,
am zăbovit o clipă
să o aud crescând...
Dar nu e a ta,
tu nu mai eşti,
îmi mai amintesc doar în noapte
surâsurile migdalate
ce-ţi atârnau tăcute de pleoape.

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Votează! | Copiază!