Balada Ilenuţei

Verde, verde viorea
Avea Leana fii avea
Trei feciori şi-o fată mare
De ei Leana-i mândră tare.
Trei feciori ca nişte zmei
Cu drag să te uiţi la ei
Şi-o copilă râzătoare
Subţirea şi cântătoare
Ruptă din rază de soare.
Câţi feciori erau în ţară
Toţi au venit să o ceară
Însă Leana cu mirare

Răspundea la fiecare,
Că Ileana-i tinerea
Şi-ncă nu s-a mărita.
Mai la urmă s-arătară
Doi feciori din altă ţară
Pe Ileana o curtară
Şi fata cum îi vedea
Mumei sale aşa-i zicea:
-Vezi iubită mumă-a mea,
Din voinicii-aceştia doi
Care au venit la noi
Mie-mi place unul tare
La mers şi la căutare,
Că e nalt şi subţirel
Şi m-oi duce după el.
-Draga mea Ileană, fată
Să fii aşa-ndepărtată
Dor de tine să m-apuce
La mine cin' te-o aduce.
Doi din fiii ei striga:
-Pe Ileana n-o vom da,
Iar copilul cel mai mic
Constantin, copil voinic
Lăcrima din ochi cu jale
Şi-aşa-i zicea mumei sale:
-Nu eşti mumă cu dreptate
Nici la soră, nici la frate,
Doară noi suntem trei fraţi
Şi crescuţi ca brazii-nalţi,
Noi o vom putea aduce
Pe Ileana ta cea dulce.
Leana pe gânduri nu sta
Pe Ileana mărita,
Măritată, măritată
Într-o ţară-ndepărtată
N-o a vedea niciodată
Şi-o dat Dumnezeu cel sfânt
Vremuri grele pe pământ

Şi de-atâta greutate
Mureau oamenii prin sate
Şi-au murit şi trei feciori
Ai Ilenei frăţiori.
Leana singură rămasă
Fără de feciori în casă
Se ducea pe-al lor mormânt
Şi se văieta plângând:
-Dragii mei de-al vostru dor
Stau la gând să mă omor,
Iară tu scumpa mea fată
De n-ai fi îndepărtată
Tu mai ajuta pe mine
Eu m-aş bucura de tine
Mi-ar fi traiul mai uşor
Şi aş mai uita de dor.
Dar să fie blestemat
Cine te-a îndepărtat.
Constantine, Constantine
Blestemat să fii de mine
Blestemat de mumă-ta
Că ai dat pe sora ta,
Fraţii tăi mie-mi striga
Pe Ileana nu om da.
Tu ai dat-o blestemate
Pe hotare-ndepărtate
Şi te blestem, blestem greu
Din tot sufleţelul meu
Pământul nu te primească
Ţărna afar' te izbească,
Că de dorul Ilenuţii
Rupt îmi este firul vieţii
Şi-aşa mâni şi alte mâni
Şi zile şi săptămâni
Şi de-atâta blestemat
Vai, blestemul s-a legat
Şi într-un amurg de seară
Constantin ieşi afară,
Afară când se afla
El din gură cuvânta:
-Duce-m-aş că muma cere
Dar n-am cal şi nici putere,
Că m-a blestemat măicuţa
C-am dat-o pe Ilenuţa,
Iar tu Doamne mă învie
Dă-mi putere astăzi mie
La Ileana duce-m-oi
Acasă aduce-oi.
Dumnezeu l-a ascultat
Putere de viu i-a dat
Şi din gură-a cuvântat:
-Sălaş mândru, sălăşel
Fă-te-un semn de căluşel
Şi tu pânză din sălaş
Fă-te un căpeneagaş
Tu cruce de la picioare
Fă-te-o coardă lucitoare.
Constantin sui călare
Şi porni în goana mare
Şi gonea şi nu glumea
Şi ca dorul se ducea
Şi căluţului zicea:
-Zboară murgule cu mine
Că-s alăturea de tine
Şi murgul ca gândul zboară
Ducând stăpânul afară
N-a fost încă bine sară
Constantin descălecară
La Ileana-n altă ţară.
Ileana cum îl vedea
Drept la el se repezea
Şi din gură cuvânta:
-Spune-mi frate Constantine
Spune-mi dacă-i rău sau bine,
Dacă mă chemi la jelane
Să mă-mbrac în negre haine
Să-mi iau cal la pinten negru
Să pornim frate de-a-ntregu.
-Să ştii că-ţi spun soro ţie
Că te chem la veselie
Fraţii noştri se-nsurară
La nuntă nu te chemară
Eu ţi-s frate mai cu dor
Şi să ştii, acum mă-nsor
Şi-am venit aici de-oi vrea
Să te iau la nunta mea.
Şi ea mândru s-a gătat
Pe cal alb a-ncălecat.
Pe cărare cum mergeau
Păsările-i urmăreau
Şi munţii prin brazi grăiau:
-De când îi soarele soare
Şi pe câmpuri floare, floare
Alelei, minune mare
Viu cu mortul pe cărare
Să meargă viul aproape
Cu cel mort ieşit din groape.
Constantin bine-auzea,
Ileana nu-nţelegea,
Auzi frate Constantine
Ce vorbesc munţii de tine?
-Lasă-i soro să vorbească
Pân' or să se prăpădească,
Ei fie cu cântecul
Noi ne păzim îmbletul.
Patru zile lungi de vară
Ei tot au călătorit
Şi puţin au odihnit
Şi-abia în a cincea zi
Când soarele răsări
Au zărit şi satul lor
Plin de negură şi dor.
Când aproape-au fost de sat
Constantin a cuvântat:
Ileană cu-al tău căluţ
O să vii mai alenuţ,
Eu cu al meu căluşor
O să merg mai tărişor
Ca să-i fac mumei de ştire
Să-ţi facă bună primire.
Nu la mumă, pe cuvânt
Ci de-a dreptul la mormânt,
La mormânt când o ajuns
El din gură-aşa o zis:
-Cal crescut din glii ierboase
Sălaş strângător de oase
Dusu-m-aţi şi m-aţi adus
Şi pe cale şi pe sus
Şi-aţi făcut un mare bine
Pentru mumă, pentru mine
Pentru mumă, pentru fată
Pentru mine totodată,
Iar tu Doamne, Doamne sfânt
Dă-mi iar locul din mormânt
Şi tu cal năzdrăvănaş
Schimbă-ţi trupul în sălaş
Şi tu căpeneag iubit
Fă-te pânză de-nvelit,
Iar tu coardă lucitoare
Fă-te cruce la picioare.
Pământul s-a despicat
Constantin era-ngropat..
Ileana sosea agale
Acasă nimeni în cale
Staulul stricat şi gol
Iarbă mare prin ocol,
Ea la uşă se răpede
Uşa încuiată vede
Şi începe ca să bată
La uşa cea încuiată:
-Lasă-mă măicuţă, lasă
Lasă-mă să intru-n casă,
Mumă-sa-n casă plângând
O alungă blestemând:
-Du-te-n foc şi-n câte rele
N-amărî zilele mele,
Trei feciori eu am avut
Pe tustrei i-am pus în lut
Pe tustrei i-am pus în glie
Bunul Dumnezeu să-i ţie!
Dar Ileana nu-nceta
Şi la uşă tot bătea:
-Lasă-mă, măicuţă, lasă
Lasă-mă să intru-n casă
Mumă-sa cu greu o lasă:
-Draga mea şi-a mumei floare
Nu mă-ncred că tu eşti oare
Of! că nici n-am fost visată
C-o să te mai văd vreodată.
Şi Ileana mumei spuse
Cum Constantin o aduse.
Hai, măicuţă să grăbim
La mormânt la ţintirim.
La mormânt dacă-au ajuns
Ea din gură-aşa o zis:
-Ieşi afară Constantine
Ieşi afară şi vorbeşte
Spune şi ne povesteşte
Cum trăieşti în groapă, cum
Vino şi ne spune acum,
Vino Constantine iar
Vino să ne vezi măcar.
-Maică dacă-mi vrei tu bine
Fă-l acuma pentru mine
Şi dezleagă-mi blestemul
Că mi-apasă sufletul.
-Dragul mumei fii iertat
Şi de blestem dezlegat,
Tu morminte nu fi rău
Sloboade-mi copilul meu.
Mormântul tot tremura
Şi prin lut aşa grăia:
-Of! Ce mumă s-a aflat
Să blasteme nevinovat,
N-aibă prapori la-ngropare
Nici popă la comândare
Şi pământul prin urgie
Să o înghită de vie...
Pământul s-o despicat
Şi pe Leana o mâncat.

folclor românesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!