Vremuiește scocul morii
Mulgând norul greu și murg
Vremuiește scocul morii
Undeva în geana zării
Bat secundele și curg.
De un hoț nedovedit
Tinerețea mi-e furată,
Iar puterea de-altădată
Tot pe scoc s-a izâdit.
Laolaltă cu nisipul
Bat secundele și curg,
Undeva un demiurg...
Iar îmi cenzurează timpul!
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre tinerețe, poezii despre secunde, poezii despre nori, poezii despre nisip sau poezii despre cenzură
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.