Eu
Eu... din miile de fluturi
Care zboară-n asfințit,
Când vrei soarele să scuturi,
Doar pe tine... te-am iubit.
Eu... din păsările toate,
Care cântă prin livezi,
Te-am ales pe tine, poate,
În văzduh... să nu te pierzi.
Eu... dintr-un alai de stele
Călătoare, trist, pe cer,
Te-am luat în palme grele,
Dezgolită... de mister.
Eu... din curcubeu și rouă
Risipite-n dimineți,
Împart dragostea în două
Doar cu tine... de mă ierți.
Eu... din razele de soare
Într-o lacrimă... te pun
Și pe-o floare de cicoare
Jur... cu tine să rămân.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.