Aproape fabulă

"Prostia are talentul de a fi insistentă" (Albert Camus)
"Spiritul de contradicţie e personalitatea prostului" (G. Călinescu)

Să stăm în pătrăţica noastră
Ar fi un lucru lăudabil!
O cioară crede că-i măiastră...
E trist, hilar, e lamentabil...

Când jalnica ei croncăneală
Se-nvârte ca un bumerang,
Prestaţia-i,(doar o spoială),
O face-a crede c-are "rang".

Nici ea nu se mai recunoaşte!
E "ambetată", "delicată"...
Şi "ghiersuind"(sau gherţoind) pe lângă moaşte,
Cârâie "fin", sofisticată...

Se crede un alb porumbel
Cu glas ca de privighetoare
Şi face tumbe, fel de fel,
Să-şi vândă "geniu"-n lumea mare.

S-ar da şi lebădă-n lighean,
Da-i trebuie-un lighean mai mare,
Să-şi spele fulgii de catran,
Venin, prostie şi-ngâmfare.

O mai ascultă câte-un corb,
Dintr-un reflex spirit de "gaşcă".
Poţi fi nebun dar nu şi orb,
Să-i asculţi falsuri ce împroaşcă.

Dacă o faci, te vei scârbi
Când "diva" vrea să ia acuta,
Cu gâtu-i gros, cu suflet gri.
Deodată, face pe tăcuta.

Se dă răpusă de vreo boală,
(Vreun guturai sau vreo otită)
Şi-ascunde cârâiala-n poală
Şi parcă-i de moroi lovită.

Vai! Cât e lumea de haină!
Nu-i laudă vocea de soi!...
De n-ar fi lume,-ar fi divină,
Aşa că..."toţi sunt nişte boi!"...

N-apreciază al ei glas,
Nu-s pregătiţi şi... nu au clasă!
Tâmpă, se uită pe-un atlas,
Cătând o scenă pe o casă...

Plânge ca surda pe mormânt
Şi are mintea odihnită,
Pentru că are-un singur gând:
Să fie de-un măgar iubită.

Însă măgarul, sufocat,
Nu-i dă deloc apă la moară,
Urechile i le-a-nfundat
Cu lamentările-i de cioară.

Dar orizontu-i limitat
Îi strânge gâtul ca-ntr-un laţ
Şi glasul ei cel "minunat"
Muţeşte... cade moartă-n şanţ...

Stăteam în pătrăţica noastră
Şi ne-ngrijeam de-al nostru-amar,
Când cioara se dădea măiastră,
Îndrăgostită de-un... măgar!

fabulă de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!