"Neşte" guşteri

Guşteri roşii, guşteri verzi
lunecă prin iarba crudă,
se ascund, să nu le vezi
burta plină şi rotundă.

Epigoni cameleonici,
sunt experţi în camuflaj.
Aşa au ajuns puternici,
cu tupeu, plini de curaj.

Complotează ziua-ntreagă
cum să nu afle câmpia
c-a lor inimă beteagă
nu cunoaşte omenia.
Din zbor prind orice insectă,
chiar de nu le mai e foame.
Lăcomia lor infectă
sfidează orice canoane...

Între ei nu se suportă,
dar ipocrizia-i mare
şi le curge prin aortă
sânge rece şi turbare.

De nimic nu mai au teamă,
lenevesc fără-ncetare,
pe nimeni nu bagă-n seamă,
şi-au luat nasul la purtare...

Se-odihnesc sub pălării
de ciuperci otrăvitoare
colorate, fistichii,
care-i apără de Soare.

Aranjaţi sunt şi puiuţii!
Toţi vor fi milionari!
Sunt asiguraţi, drăguţii,
că "babacii este mari!"...

Uită de rude sărace,
ce n-au după ce bea apă
şi n-au cu ce să se-mbrace,
dar care întruna sapă...

De unde atâta forţă?!
Din credinţa că-ntr-o zi,
cine arde ca o torţă
doar-doar s-o îmbogăţi.

Guşteri roşii, guşteri verzi,
azi, ajunşi în toamna vieţii,
se treziră ( ce să vezi?!)
La cheremul bătrâneţii...

Şi, cu pieile uscate,
vin la rudele sărace
şi, cuprinşi de pioşenii,
fac în faţa lor mătănii,
cer iertare de păcate
şi pomană la soroace.

C-"ăia micii" nu au milă
(şi ei nu mai au putere)
şi-i privesc cu multă silă,
gândind numai la avere...

Când şi-aduc aminte,-n fine,
că nu sunt nemuritori,
ar vrea să se spovedească
(şi să se şi-mpărtăşească),
dar n-apucă, mor în zori...
(Nimeni nu le-aduce flori!)

Guşteri roşii, guşteri verzi
au trăit ca în poveşti...
Bine-ar fi să nu îi vezi
şi să nu îi întâlneşti.

S-ar cuveni şi-o morală:
"În postul Sfintei Mării,
dup-o viaţă imorală,
au sfârşit în... bălării..."

fabulă de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!