Străino
De când ai apărut, minune,
Ca o Morgană întrupată,
M-am transformat dintr-un tăciune
În flacără învolburată.
Chiar nu-mi ajunge penitența
De a trăi însingurat?
Vii tu să-mi tulburi existența
Dorindu-te? Să-mi fac păcat?
Căci ard în propria-mi ființă
Să-mi mistui poftele păgâne,
Zăcând nebun de neputință
Mă descompun in mici fărâme.
Te plăsmuiesc adeseori
Și mi te simt, aici, cu mine,
Mirosul tău, miros de flori,
Se duce veșnic și revine.
Habar nu ai că te privesc
Cum treci în fiecare seară
Prin fața mea și nu-ndrăznesc
Să calc în urma-ți princiară
Esti doar o umbră diafană,
Atât de eterată esti,
Nu mai pun geană peste geană
Pe lângă mine când plutești.
C-am să te-ador mereu, străino,
Din iadul meu întunecat,
Când noaptea te strecori, felino,
În gândul meu înflăcărat.
Rămâi, frumoaso, doar în gând,
O, dulce, păcătoasă vină,
Să zac în iadul meu, arzând,
Tu, plăsmuiește-te-n lumină...
poezie de Florentina Mitrică
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Florentina Mitrică. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.