Apariţii spectrale

Dincolo de perdeaua ponderabilă a toleranţei,
soarele lasă locul nopţii cufundată-n tăcere.
Transparenţele timpului aruncă flashuri
ce-mi amintesc eventualităţi serafice
între suspinele unui trecut,
sfărâmate în schije de mortale esenţe
şi vesele mângâieri ale brizelor marine,
pierdute în delirante tăceri ale unui timp fără viitor.
Aparaţii spectrale sfâşie în ace de vanitate
ochii tăi acum corozivi,
îmbibaţi de stupoare animalică
şi evaporă cuvintele de iubire şi credinţă,
lăsând cântul de moarte a mă cuprinde.
Jucându-mă în vânt,
pe cale sunt de-a-mi pierde sufletul dar,
lumina străpunge apăsătoarea negură,
mă prinde de mână, cu forţă mă trage,
lacrimi amare îmi spală păcatul,
mă-ntorc la credinţă, iubirea îmbrăţişez.
Privesc doar înainte, speranţa mă-nsoţeşte,
continui al meu mers pe strada-mi înflorită
sub paşii mei, parfumul omeniei va rămâne...
Rămâi cu vanitatea ta,
eu cu iubirea ce încă îţi voi da
şi-n rugi te voi înălţa.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!