Vecinele...

Lângă o casă dragă lor,
Stau vecinele cuminţi, pe-o bâncuţă mică, veche,
Ca feţele multor sfinţi în biserici pe perete.

Ochii plini de cataracte şi voinţă de-a trăi
Cum au oamenii în etate şi la ele poţi găsi,
Lecţii noi cu sfaturi coapte.

La picioare un parc cu flori, le umple viaţa de culori
Şi de proaspete parfumuri, dragostea albinelor,
Balsam sfânt din munca lor, cu bis de însufleţire.

Viaţa le-a trecut în mare, văduvite-s de puteri,
Dar au multe amintiri ce le vor redepănate
Printre necunoscători.

Azi, poverile din spate le-au pus jos, ca pe dăsagi
Şi cu zâmbete caline dau bineţe celor dragi,
Fiincă aşa se simt mai bine, când de lume–s observate.

Părul alb pe tâmple coapte le arată înţelepciunea,
Când se bucură în grup, preţuind orice gest bun,
Ce le-aduce alinarea în amurguri cu gând sfânt.

Căci vecinătatea-i sfântă,
Ţine omul în picioare până la ultima suflare,
Spre drumul cu nou început.

poezie de Valeria Mahok (6 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!