Icoana împăcării

Împăcarea ţi-o mlădii sub călcâiu-mi iarbă, pură,
Cum ţi-i dat a-i fi de leac ochiului făr' de măsură...
Îţi bei ploi pe săturate, să legi uscăciunii gura,
Ca rugina despărţirii să-n-atingă azi făptura...

Îţi mângâi cu palma firul ce ai tors cu drag de viaţă,
Cum ar fi să ştii că omul face-acelaşi cerc spre gheaţă,
Măgulindu-şi dor şi chin, ca şi tine, cu Lumină
Şi, crescând cu drag lăstarii, să nu-şi uite rădăcină...

Fragedă treci prin botez spre furtunile cu zgură
Şi-ţi îngenunchează vise grei bocancii, plini cu ură,
Dar te readuce-n spor, de iubire, o picătură,
Şi-ţi înalţi cu drag aripa de zidire spre căldură...

Nu fii tristă, nu te teme, vara că-nteţeşte pasul,
Că îţi coace toamna brume, ca să-ţi mângâie obrazul...
Ce minune c-ai văzut astă lume şi-acest soare
Şi rămai în ochiu-mi verde o icoană de-mpăcare...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!