Recviem pentru mare
Sunt anumite lucruri precum păianjenul, năluca,
Impozitul, umbrela pentru trei persoane, guta sâcâitoare
Pe care le urăsc, dar ceea ce urăsc din cale-afară
E un lucru căruia lumea-i dă numele de Mare.
Turnați apă sărată pe dușumea și-o s-apară-o
Pată urâtă și diformă; imaginați-vă oroarea
Aia de băltoacă lăbărțată până hăt departe,
Ei, chestia asta seamănă leit cu Marea.
Loviți-vă câinele până-începe să urle de durere
(Pe unii îi distrează-așa ceva, altora cruzime li se pare)
Și-închipuiți-vă că-l loviți necontenit și că javra urlă-încontinuu
Ei, balamucul și zarva asta ne-amintesc de Mare.
Am avut un vis cu mii de dădace-n șorțulețe albe
În marș pe stradă sau, cum pretind ele, la plimbare
Având alături copii cu săbii de lemn și mii de tobe;
Asta, de asemenea, m-a dus cu gândul tot la Mare.
Cine-a inventat săbiile pentru plozi,
Cine-a le-a cioplit și scos la vedere dintr-un ciot?
N-ar putea face nimeni așa ceva, desigur,
Sau doar un idiot care-îndrăgește Marea-, așa socot.
Este romantic și plăcut, fără-îndoială, să plutești cu barca
"Privind stelele" plin până la refuz "de gânduri visătoare ":
Dar dacă balansul pe valuri ți-ar întoarce stomacul pe dos,
Ei, ți-ar mai plăcea tot atât de mult frumoasa Mare?
Există-o insectă pe care oamenii-o evită
(De insistența ei cu greu și-arar găsești scăpare)
Unde-aceasta te-a deranjat mai mult, îți amintești,
Dacă nu-n stufărișurile și-n bărăcile de lângă Mare?
Dacă vă place ceaiul sărat, iar nu cu zahăr brun,
Și-apreciați cafelele cu zaț de sare,
Și mirosul de pește în ouăle prăjite,
Atunci petreceți concediul fericiți la Mare.
Iar dacă, savurând aceste delicatesuri,
Nu doriți sub tălpi parchet uscat din fag esență tare,
Ci-o cronică senzație de jilăveală rece,
Este recomandat să mergeți, bineînțeles, la Mare.
Am câțiva prieteni care locuiesc pe țărm
Și îmi sunt dragi, dar, totuși, mă-apasă o mirare
Și când sunt cu ei mă-întreb mereu, contrariat,
Cum poate cineava să stea atâta timp la Mare?!
Ei mă invită la plimbare și cum sunt plictisit
De cățărat pe munți, accept cu bucurie și-încântare,
Sperând că n-o să mă prăvălesc de pe nici un pisc
Acum când pășesc pe teren plat, la Mare.
Calc pe stâncile golașe care se ițesc din valurile verzi
Și-aud amicii râzând, căci pentru ei un fel de sărbătoare
De fiecare dată când alunec greoi și cad în ochiurile de apă
Care-înconjoară băltoaca asta rece cu numele de Mare.
poezie clasică de Lewis Carroll, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre prietenie
- poezii despre gânduri
- poezii despre dorințe
- poezii despre zahăr
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre sărbători
- poezii despre stânci
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.