Am venit
Am venit în dimineață,
Sărutări să pun pe pleoape,
Când amorul se răsfață
Răcorindu-se... în ape.
Am venit cu buze coapte,
Dragostea s-o pun în tine,
Învelindu-te cu șoapte
Și cu-mbrățișări divine.
Am venit amiaza mare,
Sânii să ți-i dezgolesc
Și să-i scutur de uitare,
Poate, poate, reușesc.
Am venit s-aduc iubire
Și parfum de floare rară,
M-ai legat cu mii de fire
Ca un vis, de primăvară.
Am venit când seara vine
Cu alaiul ei, de stele
Și în clipele... puține
Am uitat... de toate cele.
Am venit, dar cine știe?
Câte patimi și păcate
Mă opresc și mă-ntârzie,
Să ajung la tine-n noapte.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre iubire
- poezii despre visare
- poezii despre sărut
- poezii despre sâni
- poezii despre stele
- poezii despre seară
- poezii despre răsfăț
- poezii despre primăvară
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.