Mi-e focul stins
Mi-e focul stins între minuni,
De floarea macilor nebuni
Purtată-nspre albastre zări,
De liniștea din călimări.
M-așteaptă-nghețul sidefiu
Al gândului, mereu, târziu,
Tot risipit... și-nlăcrimat
De șoapta primului păcat.
Plânge cu pulbere și scrum,
Fire de dor, dâre de fum
Ce curg năuce-n setea mea,
Din a tăcerilor perdea.
Mi-e sufletul, bucăți de rai,
Flămând de-al clipelor alai
Și de neliniști ce mă vând,
Oare de ce? și până când?
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre plâns
- poezii despre nebunie
- poezii despre gânduri
- poezii despre fum
- poezii despre foc
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.