Despre morţi, numai de bine

ziua în care trecând eu pe lângă mine
mi s-a înmânat un certificat de văduvie,
un aer tare în plămâni care a putut sparge
toată piatra respiraţiilor apăsătoare,
tabloul de familie crăpat în numeroase locuri,
pe unii nu-i mai ştiam, pe alţii îi puteam duce către iertare
cu o milă pe care nefiinţa întotdeauna o conferă.
am zis în gând o rugăciune, mi-am scuturat pământul
de pe ceea ce crezusem eu despre mine în ultimii 25 de ani,
mi-am zis, frumoaso, la drum cu tine,
monştrii aceia sunt de acum oale şi ulcele,
gresie, faianţă şi ţiglă pe case,
lasă şi tu o fereastra deschisă,
viaţa se primeneşte de multe ori
printr-un Dumnezeu să-i ierte spus la timpul lui.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!