Rămas în lumea ta
Erai, în lumea ta din vechi povești,
pierdută-n gânduri ce-și doreau uitare,
iubirea încercând s-o amăgești
c-o inimă lipsită de culoare.
Priveai fără să vezi, priveai tăcut,
o lume-așa cum ai fi vrut să fie,
ferită și de-al timpului sărut;
visai pierdută în melancolie.
Erai acolo când ne-am întâlnit,
învăluită în mister, retrasă,
dar mi-ai urat un moale "Bun venit!"
c-o voce-atât de caldă și sfioasă.
Rămas în lumea ta, uitat de timp,
te-am învățat iubirea cu tandrețe,
trecând, din anotimp în anotimp,
în lumea noastră fără bătrânețe.
Tu, mă privești, zâmbind, eu te iubesc,
tu mă adori, eu te sărut, iubire,
noi suntem într-un vis ce-l plăzmuiesc,
sperând în viitor și-n regăsire.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre timp
- poezii despre învățătură
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre tăcere
- poezii despre sărut
- poezii despre melancolie
- poezii despre inimă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.