Comunic, deci exist.
Sentință în toată regula,
calchiată după "Cuget, deci exist" de Rene Descartes,
care n-a mai fost trecut la bibliografie.
Raționalistul francez avea însă o frază premergătoare, pe care cei ce abuzează de acest dicton, de regulă, o trec cu vederea:
"Dubito, ergo cogito",
ce se traduce "Mă îndoiesc, deci cuget", prin care surprindea, cu o extraordinară smerenie, modestia înțeleptului care, asemenea lui Socrate,"știe că nu știe", existența sa spirituală fiind o continuă îndoială.
Dl. Zăgan, spre deosebire de predecesorul său, are certitudini, nu îndoieli. Dumnealui știe că știe.
Declară, abrupt și sentențios, "Comunic, deci exist", de parcă ar fi cel puțin Ministrul Comunicațiilor.
Comunicarea în artă este un proces biunivoc, care presupune în primul rând o bună receptare din partea "consumatorului".
România, fiind un stat 90% alfabetizat, are cei mai mulți scriitori pe cap de locuitor. Fiecare are antena lui de emisie: scrie, trimite, tipărește pe banii lui, adaugă.
Evident, e la mintea lui Bulă, pentru a fi complet, procesul de comunicare trebuie să se încheie, printr-un minim ecou pozitiv, în conștiința Receptorului, adică a cititorului relativ avizat și, pe cât posibil, obiectiv.
Nu există Receptor al unei idei, mai subiectiv și mai necugetat decât Autorul acesteia.
Arătați-mi mie un scriitor român care nu crede că i se cuvine Premiul Nobel!
Costel Zăgan manifestă disponibilități certe în poezia "anecdotică", de sorginte soresciană. Are indiscutabil umor, dar unul de divizia B, în care îi place să persevereze. Nu face eforturi pentru a promova în prima ligă.
Mai nou scrie masiv, aproape la disperare. Crede că în valurile acestea de ziceri mediocre se va nimeri într-o zi, ca la loto, o capodoperă.
Costel Zăgan are rezerve mari de imaginație pe care, după umila mea părere, le gestionează execrabil. El caută uneori originalitatea absolută, ajungând la teribilisme de tipul "Mormântul e sexul morții" (mormânt, în sens de cavitate, groapă sau, dacă vreți, gaură...). Un astfel de aforism, dacă nu cumva a fost scris și adăugat la beție, descalifică estetic orice autor...
Dacă autorul vrea neapărat să-l completeze pe Descartes
adăugând cu mâna sa pe Internet (ce poate fi mai simplu?) ziceri brașovistice,
eu, Bulă îi sugerez următoarea variantă:
Adaug, deci comunic.
Comunic, deci exist.
Deși îl critic, uneori fără milă,
am o simpatie față de Dl. Zăgan.
Simt florile din grădina sufletului său,
momentan năpădite de o vegetație echivocă și derizorie.
E o grădină dezordonată, aproape urâtă,
pentru că dl. grădinar se ține de lucruri slabe. |
| Comunicarea depinde de prezentza fizica a receptorului si de "receptivitatea" lui (disponibilitatea de a primi mesajul transmis). Chiar daca in fatza d-lui Zagan "exista" o persoana (desi Zagan n-are un argument filosofic pentru asta), nu inseamna ca respectivul posesor de analizator auditiv (sau vizual pentru limbajul scris) este "pe receptie". Intrucat nu are nici o dovada ca exista un receptor al domniei sale, nu se poate pretinde un "lucru" (asa ii zice Rene) care comunica, iar in absentza comunicarii, d-l Zagan inceteaza sa mai "existe". Pentru a-l salva pe emitatorul domn Zagan de la moarte sigura, silogismul sau ar putea fi rescris astfel: "Comunic, deci exista un receptor (mai multi ar fi o ipoteza hazardata); exista un receptor (bogdaproste), deci ma mir; ma mir, deci ma indoiesc; ma indoiesc, deci cuget; cuget, deci exist." |
Textul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a