Tu, poemul meu
Tu, poemul meu, îmi crești sub piele
și îmi cânți în fiecare dimineață
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculț...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghițitură,
apoi, îmi iei inima în palme
și eu îti sărut buzele,
simțind cum sângele îmi mustește-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezești teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
și mă înveți cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.
Tu, poemul meu,
mă înfiori la fiecare foșnet prin carne,
iar de când timpul nu-și mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Magdalena Dorina Suciu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre înălțime
- poezii despre învățătură
- poezii despre îngeri
- poezii despre tei
- poezii despre sărut
- poezii despre sânge
- poezii despre râs
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.