și l-am simțit în pântece
tunetul, despică cerurile
ca un dangăt de clopot
ca un zbucium
ca tăria nerostirilor
și spaime
nemeritate
mai dați-mi o tăcere
să-mi cern toate amintirile
și tunetele
iar ploile cu tot potopul regretelor
mă vor urma
undeva departe... marele clopot așteaptă
să-mi fure trupul lăsându-mi auzul
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tăcere, poezii despre spaimă, poezii despre ploaie sau poezii despre amintiri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.