Cămaşa

în noaptea-aceea efemeră
cred că am fost nemuritori
îmi amintesc adeseori
de cămăşuţa ta lejeră
ce-avea la piept doi bunghişori
mici de sidef
şi transparentă
că şi în amintiri îmi dă fiori

în zbuciumul năvalnic de-nceput
s-au rupt şi au sărit cât colo
şi-n răvăşitul aşternut
liră erai şi eu Apollo...

astăzi închisă ca o sferă
îmi spui că vremea a trecut
că-s corzile mult prea uzate
şi-oricât de bun aş fi-n dexteritate
un cântec nou nu va mai fi ca la-nceput...

curând vom trece în eternitate
dar încă eu te-ntreb-
nu crede că-s zălud-
mai ai tu cămăşuţa cea de noapte?...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!