Retorica fiilor risipitori (sau cine mai suntem)
nu ziua aceea era potrivită s-o azvârlim pe fereastră
vandalizând aerul cu iminența unei recuperări imposibile
dacă ne-ar fi avertizat cineva că fiecare despărțire va transgresa perdele/ ziduri
inutilă ca un glob de crăciun/ pentru care nu mai există niciun brad
adevărată ca bipolaritatea unui înger/ când nu-și ia medicamentele la timp
dacă ne-ar fi spus cineva că vom scăpa din accidente de avion
de mașină
din accidente vasculare
și nu scăpăm
din trecutul reverberat în maneta ce schimbă vitezele vieții
altfel ar fi fost viața noastră acum
fără transfuzii de ozon
ne tratăm cu electroșocurile întârzierilor de-acasă
aproape rușinați că ne-am iubit cândva
nu putem inventa refugii între două tramvaie spre cer
cu bagajele noastre etichetate cu pantofii noștri ce mușcă din călcâie
noi
cine mai suntem
unde ne-au dispărut mamele
bonele
femeile de serviciu
peste tot fragmente umane/ niciodată întregul
niciodată curat
peste tot maternități din sticlă
călcăm pe cioburi pisate mințind că nu ne ard la tălpi
în timp ce din gură ne scapă cuțitul
liniștea asta e un penitenciar al mincinoșilor/ de unde privim prin crăpăturile gândului
unul spre altul
și nu știm
nu știm să spunem cine mai suntem
poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre îngeri
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre viteză
- poezii despre trecut
- poezii despre tramvaie
- poezii despre timp
- poezii despre serviciu
- poezii despre schimbare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.