Amintire
iubito, dacă în preajma unei amintiri mai ești
ca ziua să-ți intre în casă la candelă ancestrală,
adu-ți aminte cum deschideai slabele ferești
până-n încheietura flăcării mânjită de reumatism
ce incomoda frenezia mersului ei pe verticală,
uimindu-ne cum umbrele făceau față cu stoicism.
cum ne temeam de muzica stâncilor aprinse
sau de luna ce-și îneca pasul în ierburi necosite
când invitată de grădini ea venea să fure caise
dislocând iluziile din carnea nopților priponite.
cum în dumbrava genelor lămuream sentimente
pe contururi căzătoare și gândurilor date-n sfere;
cum atingeam linii negre și se nășteau nopți lente,
nevăzuți să ne turnăm ființele-n gângurita iubire.
cum câinele se zbătea de zor în cinstit lanț
speriat de fluturele surprins-n zbor haotic,
cum de pe buza sfioasă a marginii de șanț
o păpădie deocheată se tulbura ușor trofic.
cum tunetul își potolea refugiile sale în odaie,
norii săreau corzi de curcubeie pierzând esențe,
iar stropii negri de țărână săreau gleznei vioaie
precum puricii nepedepsiți în datini de existențe.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.