Limba pârlită
cețurile dinspre mare, puțin
temătoare, cu brațele atârnând
cu genunchii de sare
fac pasul spre nisipul din gând: este o
dimineață ca oricare suspin...
alta
totuși ar fi - sau n-ai ști - ziua pe care
unii îndrăgostiți - cum am fi - supuși năuciți
ai furtunii, o așteaptă în visele lor
desenate în clar (?!) de
o lună puțin eclipsată
de spumele sclipitoare-ale cerului
gurii care exclamă: eu astăzi nu pun
limba pârlită pe plajă!
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Traian Abruda. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.