Mi-e dor...

Mi-e dor să dorm pe-un braţ de fân,
cu mâna doar la tine-n sân,
să te cuprind şi să te strâng,
cât mai aproape-n braţul stâng,
cu dreptul să te înfior,
să te pătrund cu drag şi spor,
să simţi aproape, tânguit,
farmec grăbit şi pătimit,
să înfloreşti zâmbet pe chip
ca valul zburdând pe nisip,
cum apa susură-n izvor
şi-mi seacă sufletul de dor,
să te privesc în ochi prelung,
să-mi vindec sufletu-ndelung,
să nu-mi răspunzi la întrebări,
să-ţi scapere din ochi chemări,
la vorbe tandre doar să taci,
că înţeleg când te prefaci,
să-ţi zburde gândul neoprit
pe pajişti de neostoit,
iar eu s-alerg plecând, venind,
dar niciodată să te prind,
să cad răpus şi obosit,
ispita să mă dea găsit,
să te repezi să mă săruţi,
să fim cei mai iubiţi avuţi,
bogaţi în vise de coşmar
date de Creator în dar:
o viaţă-avem, să ne-o păstrăm
şi unul altuia s-o dăm,
din doi un cuplu-ngemănat
tu ca femeie, eu bărbat.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!