Amurg de iarnă
Peste vârfuri cade-o rază,
Printre stâncile-adormite
Când amurgul stă să iasă
Din pădurile-amuțite.
Coame albe se-nnegresc,
Noaptea lungă amuzată
Le învăluie grotesc
De prin cer pictată.
Pe pârâu se stinge-n sus
Sunetul bizar al morii,
Când amurgul la apus
Colorează iute norii.
De pe creasta-ncovoiată,
Într-un șuier fioros
Tăvălind pădurea toată,
Bate vântul furios.
Noaptea prin văzduh zburând
Lasă-n cer o rană,
Lacrimi albe norii plâng
În amurg de iarnă.
poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre sunet
- poezii despre păduri
- poezii despre plâns
- poezii despre pictură
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
- poezii despre iarnă
- poezii despre furie
1 Cristina Bobilca [din public] a spus pe 30 iulie 2018: |
| O poezie minunată, ce transmite o emoție specială! |