Pe două tocuri

Iubirea nu are timp, anotimp
Ore fixe, zile precise in braţele femeii
Înfuriat timpul începu să macine
Lumea iubirii fără timp
A ingenuncheat femeia
Luând nisipul in căuşul palmei
Cu lacrimi in palme frâmântându-l
In fard la răsfirat pe obraji
Şi mai nebun timpul
A ars totul in cale
Graţioasă a suflat din cenusă
Rimel peste genele ei
Ahtiat şi necruţător timpul
A revărsat potopul
Femei la înmiresmat cu flori
Şi-a inebunit mai tare timpul
Cu parfumul adiat in zare
Au răsărit spini peste tot
Să-i insângereze talpa, timpul..
A fost nevoie doar de doi
Şi in tocuri sa înălţat
Peste spini şi nevoi
A săpat abisuri de neimaginat
Femeia cu flori le-a astupat
A întins pânze de timp
Râzând timpul victorios
Cu senzualitate din crisalida timpului
Şi-a croit rochie de mătase
Cu un sliţ de zare
Şi timpul mereu o urmăreşte
Ea fiind viaţa şi iubirea
Străbătând timpul necruţător
Pe doi spini înfipţi în timp la braţ cu noi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!