Dimineața pe sânge
Îngerul batea marginea lunii cu o coasă.
Mi-am recunoscut mâna
mânios
Mi-a recunoscut mângâierea mâinii.
Desigur că ascuțeam tăișul de os
cu un ciob de craniu
și îl ștergeam cu un pumn de iarbă
desigur că ascuțea tăișul de lumină
cu un pumn de uraniu
și o ștergea cu spărtură de carne
dimineața pe sânge
când fluturii cască
când se ridică roua de pe ultima stea căzătoare
îndoliată
îngerul își ascuțea brațul cu mâna mea
eu îi mângâiam coasa cu iarbă
cu aripa lui iradiată.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.