La nașterea mea
"Poezia nu e un mamifer
și, totuși, naște pui vii și îi hrănește cu lapte.
Îmi vine să deschid ferestrele larg și să strig:
s-a născut un poem!
Așa cum a făcut, în douăzeci și cinci iulie, doctorița,
pe vreme de ploaie,
în anul o mie nouă sute cincizeci și opt,
la orele două după-amiază, fix când pleca
ultimul escadron al Armatei Roșii din țară.
Nu trăim deloc timpul lucrurilor definitive.
Nici eu nu m-am născut atunci pe de-a-ntregul,
mai netezesc și acum la chipul meu armenesc, arămiu,
și nici Armata Roșie n-a plecat de-a binelea vreodată.
Numai că, privind pe fereastră, doctorița și-a pus palma la gură,
pe stradă tocmai trecea un cortegiu funebru,
cineva se hotărâse să moară, ca să-mi lase locul lui pe pământ.
Cât privește poemul, nu știu mai nimic despre el,
cine-i acela care îl va înțelege
și dacă-și va ține cumpătul când cocoșul va cânta de trei ori.
Nu știu de unde vine și din ce fel de lume
poemul acesta copil, îmbătrânit de zile.
Cuvintele par a fi fost pentru el
un fel de-a muri,
dar doctorița s-a întors, totuși zâmbind, către mama:
«e norocos Varujan, băiatul ăsta al nostru,
care a murit și s-a născut în aceeași zi!»"
poezie de Varujan Vosganian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre poezie
- poezii despre naștere
- poezii despre roșu
- poezii despre moarte
- poezii despre armată
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.