Vindecaţi prin iubire

În Univers era o rană,
Pe care o făcuse-un zeu,
Servindu-i lacrimii drept hrană,
Purtându-şi şişul sub pulpană,
Săpase-n ceruri defileu.

Din atât plans şi aşteptare
Un alt potop se pregătea,
Se spălau sfinţii pe picioare,
În apa lacrimii amare,
Şi nimeni nu ne ocrotea.

Îngenuncheată fără milă,
Când se credea că a murit
Sub cine ştie ce feştilă,
Bolnavă, tristă, inutilă,
Iubirea a înmugurit.

Din muguri floare în neştire,
Din floare-fruct, din fruct-parfum,
Până la margini de smintire,
Iubire reflectând iubire:
Noi, rana cerului nebun!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!