Mironosiţa

Mi-am coperit a mele plete
În negru-albastru măsluite.
Mi-am tras pe suflet jaluzele
Să mi-l ascundă chinuite.

Mi-am întrebat de sunt iertată,
Dar nimeni nu mi-a dat răspuns.
Am înţeles îndurerată
Că nicio caznă nu-i de-ajuns.

Apoi mi-am cufundat genunchii
În tot ce e semantic chin;
Am sfărâmat ai mei rărunchii
Urlând de-atât amar venin.

M-am flagelat cu bisturiul
Făcându-mi mătrăgună vrerea.
Nu vreau să pierd al meu pariul
C-odat' se va sfârşi durerea.

Căci nu se poate: e o lege,
Îngenunchiată de-ţi e firea,
Iertarea de păcat dezlege
Atunci când în pământ privirea

Îţi pironeşti fără s-o-ndupleci
De-a îşi sălta de-acolo catul;
De-a fi iertat umil adulmeci
Umblând de-a lungul şi de-a latul.

Iar din iubire fără samăn
Pentru umila mea cosiţă,
El a făcut ca să m-asamăn
Cu un Cuvânt: Mironosiţă.

poezie de Dana Staicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!