Obsesie violet
Maci și cer, în echilibru, un melanj de ochi și gură,
De supunere și toamnă, de tăcere și furtună,
Orizont de cerc de viață, buze ce închid lumina,
Nevăzut mister și taină din care se naște vina.
Reverie elevată și transfigurări în vise
Dincolo de simbolismul primăverilor apuse,
Pod între pământ și ceruri, patimă și-nțelepciune
Între simțuri și-ntre spirit, toate-acestea-n mov, se spune
C-ar avea lăcaș de taină, iar în straiele divine
Patimile-n violete țesături stau să se-nchine.
Obsedantă oglindire-a sacrificiului de sine,
Nuanță care,-n ghimpi, renaște-ntr-o coroană de rubine.
Și-i atât de rară-n lume, melancolică, regală!
Cine-o poartă-și lecuiește orice urmă de sfială.
Sita-zânelor, ce mândră-i, de nimic nu are teamă,
Violet, dumnezeiește, rabdă fără ca să geamă.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre toamnă
- poezii despre simțuri
- poezii despre simbolistică
- poezii despre sacrificiu
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.