Din ce să-i tocmesc obloane?

Cerul s-a-nvelit cu, mov, obloane,
Pedepsind al soarelui păcat,
Ce a slobozit a arşiţei ardoare
Pe aromele, ce-aripi-au răsfirat,

Însă nu mi-a înnorat, de foaie, rânduri,
Mov mustos ce-n ochi mi s-a urcat,
A păşit cu dreptul vara printre gânduri,
Când potop de asfinţit a inundat,

Mi-a lăsat răbdarea verde ramul,
Frunzei, murmurul ei lin am învăţat,
Ce pe împlinire-mi picură cu dramul
Un curaj al fericirii, însetat...

Doar o tîngă veche-mi dă târcoale,
Rupând sufletului pactul cu-nserarea,
Din ce, oare, să-i tocmesc şi lui obloane,
Când se năpusteşte peste el însingurarea?

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!