Neştiutul clipei zero

clopote cu limbi de gheaţă
bat să mişte până şi lumina ce străpunge aerul
tavanul de cer crapă năvălesc corăbii
despre care nu se ştie nimic
unde au înnoptat şi ce vămi au trecut prin străvezime
cum au fost trase la mal printre candele
aprinse pe ape de fluturi palizi foşnind aripile încet

toate tac transfigurate
o clipă roata încremeneşte
între negrul opreliştei şi albul infinit
abisul întinereşte din neştiutul clipei zero
în neştire cântă păsările cu toţi îngerii
căzuţi din soare nevăzuţi în crini
pământul cu miros de seminţe umflate de ploi
îmi pare un dom de verde ce înfrunzeşte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!