Cât o mie de cuvinte
Însingurarea mea, iubitul meu,
E-o datorie sfântă către tine,
Îmi este dorul dus la apogeu,
Iar zilele ca niște ghilotine.
În spațiul strâmt cât foaia de caiet
Încape-un infinit de jurăminte,
Dar e de-ajuns același vechi portret:
Un zâmbet, cât o mie de cuvinte.
Doritul meu, singurătatea mea
Este tributul pentru Marea Moartă,
Tributul lacrimei care gemea
În fața îngerilor de la poartă.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre promisiuni
- poezii despre portrete
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.