Ultimul prim ajutor

Printr-o plagă temporală tăinuită...
năvăleau gânduri mai puţin cunoscute,
ce descompuneau definitiv lumina,
ca într-o apocalipsă a înţelegerii noastre.
Strigătul meu era, doar o lipsă de zgomot.
Pe tine te durea în cot!
Eu strigam alergând, îndreptându-mă,
spre o adresă tot mai confuză.
Am acumulat prea multe slăbiciuni,
ca să-mi pot striga dreptul la melancolie,
într-o aşteptare transformată-n destin.
Pe tine te durea în cot!
Era zona unde ne ignoram reciproc,
în diverse jocuri de descurajare, gesturi false,
sau responsabilităţi fără zâmbetul zilei,
într-o tactică de convieţuire
cu formare,
de riduri veşnice.
Pe tine te durea în cot!
Nu mai ştiam ce să fac.
Eram tare bulversat.
Ţi-am luat încet cotul,
l-am sărutat,
l-am pansat,
şi-apoi
am exersat împreună zâmbetul,
în faţa oglinzii.

Nu toţi cei care rătăcesc sunt pierduţi!

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!