Sărută-mă, nu pierde clipa

Sărută-mă!... nu pierde clipa
Cuprinsă-n palme de păcat
Şi-ncearcă a-nteţi risipa
Veşmintelor... până la pat.

Aruncă-le!... i-aşa de bine
Să simt pe piele buze moi,
Ce-mi sorb adâncurile pline
Şi mierea fluturilor... goi.

Sărută-mă!... nu pierde clipa
De îndrăzneli care mă ung
Ca un fior, născut din pripa
Ispitelor, ce nu-mi ajung.

Stârneşte-mă!... şi mă aprinde!
Descătuşând trăiri rebele
În trupul care mă cuprinde
Cu fulgere de dor... şi stele.

Sărută-mă!... nu pierde clipa
Când fierbe sângele în noi
Şi ceru-şi scutură aripa
De nebunie... şi de ploi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!