Acelaşi pici

Trăieşte ca şi cum nu ai avea nicio posesiune,
Nimic pe care imperiul minţii tale să pună sechestru.
Gol precum vântul, translucid şi efemer precum gândul.

Ce ţi se poate întâmpla rău, atunci când mergi în tandem cu potopul?
Îţi surâde norocul, dacă pe cerul minţii tale stau agăţate întrebări existenţiale,
Ca: "De unde vin?", "Unde mă duc?", "Pentru ce mă aflu aici, pe bucata asta de pământ?".

Ca un pici, pierdut de mama sa în magazinul mare,
Ce năpădit de lacrimi reci şi grele, o caută disperat printre mormanele de haine.
Aşa sunt şi adulţii, care deşi înalţi ca munţii,
Tot îşi mai plâng de milă, dezorientaţi cum e zapada atunci când vede o cămilă.

Salvarea nu stă în următorea pastilă,
Care precum un cântec de leagăn, te mai adoarme pentru înc-un veac.
Ce păcat, că ne adormim copiii din cinci în cinci secunde, în loc să-i lăsăm liberi să zburde.

Copilul interior, la fel ca cel de-afară,
Nu vrea decât să urce-n pomul minţii, să-şi urmărească de-acolo părinţii.
Gândurile nu-l doboară, stolurile de emoţii nici că reuşesc să-l dea afară.
E statornic dar jucăuş, cum găseşti în coaja de ou şi-un albuş, şi-un gălbenuş.

Priveşte cu uimire un cărăbuş, în al său veşnic urcuş, şi se-ntreabă curios:
Oare ce-l împinge de la spate?
Dac-ar fi să punem în balanţă, toate eforturile naturii adunate, oare le-ar întrece pe-ale noastre?

Oare meseria unui pescăruş, de-a zbura cu miile de mile, îl enervează cum m-a enervat şcoala cândva pe mine?
Oare căratul de greutăţi are aceleaşi efecte în cazul furnicii, cum a avut asupra spatelui bunicii?
Oare cântatul neîntrerupt al greierului, îl aduce în pragul depresiei, cum li se-ntâmplă unor artişti?

Acelaşi pici, aceeaşi inimioară ce ţi-a însufleţit corpul pentru prima oară,
Îţi stă şi acum în piept, prinsă ca o insignă de seamă.
Aceeaşi şcoală în care ai simţit pentru prima oară ce înseamnă frica de a nu o da în bară,
Îţi e acum în amintire, menţiinând vii în tine aceleaşi sentimente de ruşine, frică şi umilire.

Lumea pe care acum o numeşti matură,
Nu este decât o umbră ce stă în spatele acelui pici.
Întoarce-te aici, da, aici, de unde te strig.
Fii iar copil, întoarce-te spre soare.
Să ai corp de adult şi suflet de copil, asta înseamnă să fii un Om Mare.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Votează! | Copiază!