În arșița verii
Am fost uitat, copil, în miezul verii,
Neștiutor de viață și-ale ei,
Străin de taina morții și-a-nvierii,
De spaimă de-ntuneric sau de zei.
Și am crescut: copilul cel sălbatic
Zburdând în lumea lui, croindu-și drum
Prin doar un anotimp, mereu văratic,
C-un miez rămas fierbinte și acum.
Privirile-mi, sălbatice jivine,
Se-aruncă-n jur cu poftă și hulpav,
Dar înlemnesc văzându-te pe tine...
Și redevin copilul cel firav
Ce se apropie, timid, de-o baltă
Și, cu un răs puternic, zgomotos,
Din inima ce, vesel, îi tresaltă,
Se umple de noroi și de frumos.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vară
- poezii despre copilărie
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre spaimă
- poezii despre promisiuni
- poezii despre poftă
- poezii despre moarte
- poezii despre inimă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.