Seara

A-mbrobodit seara Pământul
Soarele s-a dus, căruntul,
Şi măreţul, şi măruntul,
Doar cu timp iar bate vântul,
Ca şi cum s-a frânt cuvântul
Şi rămâne, tainic, punctul.

XII
De-ai fi un schit uitat pe munte,
M-aş căţăra pe brânci până la tine,
Orbit de aura icoanei bizantine,
Cer nesfârşit, fragilă punte

Surâs candid, apetisante buze,
Pe coardă, sânii atacaţi pieptiş,
Ah, albe coapse pipăite pe furiş
Şi-n vâlvătăi dorinţele-mi confuze

Ca două tăuri ochii ţi-s adânci
Ţi-s sclav, aştept a-mi da porunci,
Mi-oi ispăşi păcatele cu rugăciuni,

Mireana mea iubire atingă apogeul...
Când din foc sacru fumegă tăciuni
M-oi pierde-n hău, nevrednicul, ateul!

parodie de Constantin Ardeleanu, după Dan Botta
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!