De dincolo...

De când bat drumuri uscate
îmi simt căile-nfundate,
de când rostu' nu-mi găsesc
nu pot să mă odihnesc,
de când bat drumuri prin ploi
doar mocirlă şi noroi
se adună la un loc
să-mi prezică nenoroc.
De când tu n-ai mai venit
la salcâmul ocolit,
stau în ploaie, stau în soare
ziua în amiaza mare,
noaptea vine pe furiş,
luna priveşte pieziş,
răcoarea mă-nviorează,
zorile mă-nrourează.
Încă mai pot adăsta
s-apară năluca ta,
chiar de dincolo de nori
te aştept să mă-nfiori
cu un zâmbet, cu un grai,
ca un fluierat de nai,
cu un cântec de caval,
răzvrătit de-al vieţii val.
De la peşti păstrezi tăcerea,
de la floare mlădierea,
pasările ţi-au dat zborul
şi m-ai lăsat doar cu dorul,
singur nu-l mai pot purta
şi-am să vin la dumneata,
mâine-am să mă pregătesc
şi-am să vin în zbor, ceresc!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!