Epilog

sunteţi orbi si nebuni
suflete opace si goale
aţi uitat să dăruiţi
aţi uitat să vă dăruiţi
asta era menirea nu şi firea
multe aţi uitat
şobolani de noapte
nu ştiu
a mai rămas ceva de uitat, de furat
croiţi vise goale
de doi bani parale
fugiţi de noi, oameni de soi
sunteţi copii nereuşite
o cădere din rasa umană
noi am uitat râsul
am uitat ploaia
am uitat mângaierea soarelui
viaţa asta, un drum serpuind prin gunoaie
oameni de paie
tremuri
tie frică, nu...
privesc spre cer
întreb
de ce şi pentru ce şi până când vom mai răbda
năuciţi, trăim în marasmul cotidian
de voi construit
cu migala lucrului prost făcut
vă este teamă de moarte
după ce v-aţi vândut sufletul
de ce
nu întreba pentru ce
e grobian
cercetaţi totul
fără a observa murdăria din voi
nu credeţi în nimic
sunteţi o părticică din mare nimic
pleavă în vânt, fără cuvânt
frunze cad şi oameni mor
dar ce vă pasă vouă...
tremură anii în fântâni
plâng castanii de pe drum
aştept să plec
şi totuşi stau
e lungă noaptea iar
în odaia de la stradă
cuvântul a aţipit un pic
pe o şoaptă adormită
privesc tăcerea
curge pe geam
nu am somn
de mii de ani
trăiesc în gând
mi-e lene, să plec, să ţip
azi nu mai spun nimic
e inutil aici, acum
am rezemat sufletul de o piatră
nu am ştiut
era atât de grea
şi frunze cad şi cad
nopţi triste, vieţi rătăcite
suflete abrutizate
dispreţ şi rânjete
suflete batjocorite, indiferenţă şi umilinţă
fiindcă pot, că sunt, ei...
noi, ochi in lacrimi
strigăt şi plânsete
zdrenţe şi lacăte
iluzii şi umbre
toate triste şi sumbre
cerşim un ciob de speranţă
ne descompunem
zi de zi
încet, încet
ca într-o piesă nereuşită
de teatru, de viaţă
cu actori de prost gust
aici, sfârşitul unui om
eu, tu, el... nu
sfârşitul unei tragice lumi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!