Poeme de nea...
Să nu plângi, poezie, că te-am lăsat orfană,
Să-ți cauți o poveste, să-ți sprijine tăcerea!
Un zâmbet de prieten să îți așezi pe rană,
Să-ți mângâie tristețea și lacrimi și durerea!
Eu am rămas acasă și te aștept cuminte,
Doar gândul e cu tine și parcă nu-i prea mult,
Că nu pot, poezie, să te ascund în brațe
Și scâncetul albastru nu pot să ți-l ascult.
Să ningi frumos acolo, în luna vieții mele,
Așa cum ningi în mine, în fiecare vară,
Când te adun din ceruri, pierdută printre stele!
Eu am rămas acasă cu vara mea amară,
Să mă mai nasc o dată-n clepsidra nemiloasă,
Un fir de sare gemă, topindu-se de teamă.
Să nu fii, poezie, pe noaptea mea, geloasă!
E noaptea-n care versul în lacrimă-o să geamă.
Voi da noroc cu cerul, voi aștepta lumina,
Să îmi deschidă ochii, ca se te pot vedea.
Ninsoarea mea albastră, sărutu-ți rădăcina
Din care urcă-n mine poemele de nea!
poezie de Violetta Petre din Ninsori albastre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.