* * *
din minimă decență
moartea nu intră
niciodată pe ușă
se insinuează discret
în lemnul ferestrei născut
din alte unghiuri
păduri îngenunchiate
și colonii de cari abandonate
în lungi nopți ce îngroașă
oasele celor ce au uitat visul
sfios ca o poveste
din minimă decență
un alt început rotitor
se lasă ca pâcla
peste cochilia ierbii
iar moartea rămâne mister
sub cerul ce fumegă
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre visare
- poezii despre uitare
- poezii despre păduri
- poezii despre noapte
- poezii despre naștere
- poezii despre moarte
- poezii despre lemn
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.