Eu

eu braconierul toamnelor singurătăţi
mă rup din ifose şi mă încerc la tine;
eu ştiutul dresor de spaţii ca şi alte dăţi,
cu tonuri de efemere date în surdine.

aspiraţiile stau pe la uşi în tăceri cădere
şi am să aprind lampa să le văd mai bine
de câte ori mă ispitesc amăgirile de sfere
şi în frunte port undă afonă ca oricine.

prin dărâmături de refuz ţie am să-ţi strig
fără ieri şi fără mâine prin clipele deşarte;
vreau de rombul ochiului tău să mă frig,
căci în ispite am tot lăsat amăgiri înclinate.

cu tăcerea din palmă voi şterge câţiva ani
mişcarea de balans să-mi fie mai reuşită.
în seceta amorului ansamblaţi contemporani
eu ceva mai grăbit, tu cu mult mai grăbită.

şi de miresmele ne apar nouă albe violenţe
o ierarhie a suspinelor vom înfrânge în aripi
şi cotroboitori de nuanţe vom smulge absenţe
pe noi căţărate precum de mult vechile patimi.

în puţină vreme reversibilul ţi-l dau să-l guşti.
te voi alunga înapoi în ochiu-mi întors în afund
fără urcări şi coborâri doar pe o linie de arbuşti,
cu lutul tău ce mi se clarifică o aşezare foind.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!