Poezia poeziei

Am prins momentul şi-am fugit din mine,
Mi se urâse de atâta ploaie,
Ploua catastrofal numai cu rime,
Tuna, şi strofele veneau şuvoaie.

Am luat-o peste câmp. Cu nerăbdare
M-am îndreptat către copilărie,
Dar şi în clasele elementare,
Am dat tot peste tine, poezie!

Am vrut să fug în lume cu băiatul
Pe care l-am iubit întâia oară...
De cum a biruit în el bărbatul
Şi-am dat ultimul strigăt de fecioară,
În noaptea-aceea când ardea tot patul,
Şimţeam cum poezia mă-nfăşoară.

Şi-n nopţile de veghe, când copiii
Nu mă lăsau a pune geană-n geană,
Îmi aprindeai, precum fanaragiii,
Lumina versului nepământeană.

Chiar şi în lumea falselor impresii
Date de-dumnezeii-nchipuirii,
Minciuna jalnicelor lor expresii
Nu s-a putut opune-n toate firii,
Căci poezia nu face concesii
Nici sub ameninţarea prăbuşirii.

Astăzi, în ploaia nopţii abisale,
Când am fugit din mine nepermis,
Cuvintele, ca nişte catedrale,
Au răsunat cu orgile în scris.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!