Sub o poală de vâsc

Sub o poală de vâsc mor iubiri avortone,
Sub o ploaie de vise, o umbrelă plângând,
Cadenţat parcă vin, cu stihie plutoane,
Cu un ropot de tobe dintr-un spaţiu profund.

Noi privim detaşaţi, două roluri ciudate,
Parcă nu am fi noi, alţi actori îşi dau replici,
Doi hamali obosiţi cu povara în spate,
Alungând furii oarbe spre străini pricolici.

Două lacrimi ce-au fost o minune cerească,
Prin splendori parazite căutând adăpost,
Printre răni de stejar, smirna lor să păzească,
De risipa amară, nu mai au nici un rost.

Sub o poală de vâsc, o umbrelă uitată,
Alte naşteri se-ntâmplă, fără noi, fără rost,
Pânze moi de păianjeni sclipind se arată,
Ca un giulgiu amnezic, peste tot ce a fost.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!