Nostalgicul urban

mă-ncearcă o stare
ca o poezie de dragoste scrisă
de cei ce mângâie faţa ascunsă a lunii
cu degete albe

acolo unde piatra lipeşte afiş
pe singurătatea cât o boltă albastră
întreaga suflare se-ascunde
în carcasa neagră a unei viori
biciuită de ploi

închis
bilete epuizate
înghiţite de veacul vopsit
spune o doamnă din spatele geamului mic
mestecându-şi suflarea
de iarbă proscrisă

urbanul dispare între o notă şi alta acută
cât resemnarea celor atinşi de alămuri

moartea devine nostalgică
anume stare de graţie
ca propria-i farsă
din pustiul urban

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!