Democraţie, zidul plângerii...

Plâng strămoşii în morminte,
Când văd cum decade Ţara,
Cad culorile din steaguri,
Tratate cu indolenţa
Celor care îşi urăsc neamul.

Plâng mamele văduvite,
La mormântul celor dragi,
Ce-au luptat pentru Unire
Şi pentru al ei Stindard,
Eroi cu ţel sfânt jertfit
Şi de care s-a uitat.

Plâng şi taţii pe ai lor fii,
Ce-şi doreau Democraţie,
De ştiau pentru ce luptă,
Oare, ar mai fi luptat?
Când nimic nu s-a schimbat,
Iar unii îşi fac de cap,
Încântaţi de realitatea
Ce duce spre agonie.

Iadul poarta şi-a deschis
Şi înscrie pe oricine,
Ce credinţa strămoşească
Peste umăr şi-a lăsat.

Dar Istoria nu iartă,
Adevărul îl v-a scrie,
Când zidul plângerii învie...
Inundând fără de leac,
Căci prostia omenească
N-are limită sau ţarc
Şi cândva o să plătească.

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!