Sânziana
Privești în jur cu teamă și mirare
și nu-nțelegi de ce nu ești Acasă,
în neștiuta vatră luminoasă,
în care viața e nemuritoare.
Te-ai renăscut în timpul ce se pierde
în sărbătoarea albelor veșminte
pe care vântul vine să le-alinte
în goana lui prin mările de verde.
Te-ndrepți spre locul tainic din poiană
pe care îl cunoști -nu știi de unde-
dar simți un dor ce sufletu-ți pătrunde
și-ți luminează fața diafană.
Acolo, alte voci îți vor răspunde,
și vei dansa la noapte, Sânziană.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre vânt
- poezii despre voce
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre sărbători
- poezii despre promisiuni
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.