Comoara

Deodat' te descoperi aşezat
printre ruine de obiecte hotic împrăştiate
ai vrea poate să fii mortezat,
sensul să le înţelegi şi această absurditate.
Începi reconstrucţia la întâmplare
fără a şti de unde şi care ar fi capătul,
munceşti însă cu sârg şi cu ardoare,
mereu eşti parcă desătul...
Sufletul e părăsit, cuprins de paloare,
intră în declinul hulpav, nesătul...
După epoci de muncă istovitoare
reconstrucţia se dovedeşte a fi
o înfricoşătoare închisoare...
Salvatoare-i doar iubirea hi-fi,
care apare neprogramată,
dă toate planurile peste cap
trecutului pasiv cere camătă,
arme de flori îşi pune în sileap.
Zidurile temniţei, pe cel ce iubeşte
nu pot să-l închidă
căci el aparţine unei împărăţii ce adevereşte
că temelia îşi are în cer şi-n aldehidă.
Nu de moarte se teme cel ce iubeşte,
ea e călăuza ce-i descoperă misterul,
ci de mediocritatea ce ne cuprinde ca un cleşte
şi obişnuinţa ce scufundă sufletul
în abisuri de păcură,.. mocăneşte.
Constructivă şi eliberatoare,
iubirea ne uneşte, trezeşte şi înalţă.
Tot ce e singurătate şi blazare
ea alchimizează descoperind elixirul vieţii,
dărâmă zidurile de separare,
deschide porţile spre bolta cerească, regina-nopţii,
e contopirea eternă cu infinitul şi-a noastră strămutare.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!